Extract Pur de Mentă

NOTĂ: Extractele naturale sunt strict reglementate atât la nivelul Uniunii Europene cât și la nivelul Statelor Unite ale Americii. Niciun produs care nu respectă standardele minime de calitate și concentrație nu poate purta numele de Extract pe etichetă. Mai mult, Food and Drugs Administration prevede că pot fi numite PURE extractele ale căror arome provin doar din ingredientul principal de aromă (vanilie, cafea, lămâie, mentă sau portocale în cazul nostru) și la care nu au fost adăugate alte arome.
initial image

Descrierea produsului

Condiment alimentar de calitate superioară, 100% natural, folosit pentru aromatizarea deserturilor, a prăjiturilor sau a băuturilor. Este obținut din ulei de mentă presat la rece (Mentha Piperita). Datorită conținutului de mentol provenit din frunzele de mentă, aroma extractului este foarte intensă și proaspătă.

Ingrediente

alcool (90%), apă, ulei de mentă presat la rece (Mentha Piperita)

Mod de folosire

Poate fi adăugat ca atare sau gătit în rețete de înghețată, torturi, prăjituri sau oriunde se dorește obținerea unei arome proaspete de mentă. Recomandarea noastră de folosire este de o linguriță de extract la fiecare 500 gr. de compoziție, dar nu este o problemă să fie folosit mai mult extract dacă se urmărește obținerea unei arome mai puternice.

Produsele noastre sunt clasificate drept condimente și nu suplimente sau tincturi. Dacă doriți să obțineți gustul pur de mentă în deserturile Dumneavoastră, ați ajuns unde trebuie! Dacă doriți suplimente alimentare sau căutați tratamente holistice sau ingrediente pentru aromaterapie, ar trebui să căutați în altă parte pentru că noi suntem specializați doar în producerea condimentelor alimentare de cea mai bună calitate!
Unul din cele mai populare ingrediente este în realitate destul de dificil de utilizat în bucătărie. Cu toții apreciem gustul gumei de mestecat, al ciocolatei cu cremă de mentă sau pur și simplu al pastei de dinți dar, când vine vorba de a folosi menta în bucătărie, imaginația noastră nu trece de banalul ceai de mentă. Exact aici vine acest Extract Pur de Mentă care, fiind în formă lichidă, este incredibil de ușor de încorporat în rețete precum creme, ciocolată topită, bezele, etc. Topiți ciocolată și adăugați puțin Extract Pur de Mentă sau dacă veți dori să aveți o surpriză, adăugați câteva picături de Extract Pur de Mentă la înghețata straciatella pentru o înghețată cu gust de ciocolățele ”After Eight”. Aveți grijă când veți rosti cuvântul ”Wow!” pentru a nu deranja vecinii! 😊
Produs fără gluten

Nu conține gluten / Gluten free

initial image

Extractele naturale sunt produse în lume de mai bine de un secol și reprezintă efectul curiozității umane de a pune în alcool ingrediente aromatice pentru a transfera acele arome în acel mediu ce poate înmagazina uleiurile esențiale conținute de fructe sau plante. În vreme ce multe din rețete au produs băuturi alcoolice, o mică parte a devenit foarte populară în bucătării pentru că se pot stoca acele arome proaspete și vibrante în dulapul din bucătărie, în mici recipiente și pentru perioade foarte lungi.

Extractele naturale sunt deci soluții hidroalcoolice (mix de alcool și apă mai pe românește) ce au extras la rece (adică la temperatura camerei) pentru o perioadă de vreme toți compușii aromatici dintr-un ingredient de aromă (fie el vanilie, lămâi, portocale, cafea sau mentă).

Uleiurile esențiale sunt hidrofobe adică, resping moleculele de apă și de aceea pot fi combinate doar cu un mediu lipsit de apă, alcoolul fiind una din cele mai bune soluții pentru acest lucru. Industria alimentară a evoluat mult în ultimii 50 de ani și mai nou, uleiurile esențiale sunt amestecate cu zahăr invertit sau uleiuri fără aromă însă niciunul din aceste medii nu oferă calitatea pe care o oferă extracția la rece în alcool și scopul este doar de a scădea costul de producție și a crește profitul firmelor producătoare. În altă ordine de idei, vă imaginați adăugând vreun extract cu bază de ulei de floarea soarelui peste o înghețată? 💩 Brrrrr…………

În procesul de gătire alcoolul se evaporă și doar aroma va rămâne în rețeta Dumneavoastră, exact așa cum ar trebui să fie. Dacă nu vă deranjează câteva picături de alcool însă, ce vă împiedică să adăugați o linguriță de extract peste o cupă de înghețată sau peste orice alt desert veți dori să-l trimiteți în al nouălea cer?

Și încă cum! Esențele sunt imitații de aromă și sunt ieftine pentru că nu au ceva de-a face cu ingredientul principal de aromă. Gustul de ”mentă” din aromele de mentă de pe piață nu au nimic de-a face cu menta…

Extractele naturale sunt obținute din ingrediente naturale și de aceea, dacă doriți ca desertul Dumneavoastră să-i dea pe toți pe spate pe motiv de gust de mentă, ar trebui să folosiți mentă sau extract pur de mentăși nu o imitație de aromă care a fost obținută prin chimie alimentară din orice altceva decât frunzele de mentă…

La fel ca multe alte categorii de produse, diferența dintre extracte și esențe este ca diferența dintre Mercedes S-Klasse și Dacia Logan. Ambele sunt mașini și vă vor duce la destinație și nu avem nimic cu Dacia Logan, Doamne ferește! Însă dacă ați putea alege între a călători cu un Mercedes S-Klasse sau Dacia Logan, ce ați alege? 😉

Idei de utilizare

Deserturi, chec-uri, torturi sau plăcinte
Cocktail-uri sau băuturi răcoritoare
Gem sau dulceață
Înghețată
Creme, bezele, muffins, etc.
Ciocolată topită
În orice rețete unde adăugați mentă!