La mulți ani România!

Steag România

La mulți ani România!

Viitor de aur ţara noastră are
Şi prevăz prin secoli a ei înălţare.

Suntem de acord cu versurile lui Dimitrie Bolintineanu cu simpla remarcă a faptului că impersonalul ”viitor de aur țara noastră are” trebuie cumva completat… Țara aceasta nu poate exista fără aceia care zi de zi, mai mult sau mai puțin, fac ceva pentru ca ziua de mâine să fie mai bună cumva decât cea de ieri.

Sunem milioane de români aici și prin toată lumea care încercăm zi de zi să facem o țară mai bună atât cât putem noi cu puterea noastră. Avem experiența trecutului și speranțele viitorului, avem vise și așteptări, și avem în prezent realitatea de zi cu zi care ne arată cât de mult a evoluat statul român de la Revoluția din Decembrie 1989.

Momentan, suntem cetățenii unui stat croit pentru a proteja și a da privilegii unui grup restrâns de oameni în vreme ce noi, restul, putem doar spera să avem o țară unde să putem avea o viață cât de cât normală. De la sumele de bani găsite la funcționarii Serviciului de permise Suceava la averea unui primar de sector pitită pe numele soției și menajerei, de la toate modificările la legile justiției pentru obținerea unei impunități pentru câțiva infractori mari și o grămadă de infractori condamnați deja la realitatea capacității limitate a sistemului de sănătate din România ce înghite an de an sume uriașe ce se regăsesc prea puțin în dotările spitalelor, de la înlocuirea profesioniștilor cu politruci la realitatea unui sistem de administrare supra-ponderal croit pentru a da salarii bune unor pile/rude/cunoștințe/etc. Impostura academică promovată și susținută de politicieni pentru propriul beneficiu a ajutat din plin!

Aceasta este realitatea României anului 2020 din păcate… Un stat construit pentru binele unora doar…

Dacă știți pe cineva care se confruntă în prezent cu vreun caz de infectare cu COVID-SARS2, întrebați acea persoană despre experiența trăită în această perioadă… Un DSP absent și inaccesibil, lipsa de informații și ghidare, spitale supra-încărcate, prea puțin personal pentru atât de mulți pacienți, secții ATI unde există liste de așteptare pentru vreun loc liber, mâncare puțină și proastă, etc., etc., etc. Din păcate aceasta este realitatea pe care o trăim și pe care nu ar trebui s-o ascundem sub preș tocmai pentru că ne dorim un viitor de aur pentru România. Luați aminte la micul dejun pe care un pacient cu COVID-SARS2 l-a primit la spitalul Marius Nasta zilele trecute. Atât primește un om care a contribuit decenii la sistemul de asigurări…

Mic dejun standard la Spitalul Marius Nasta din Bucure;ti

Perspectiva ne îngrozește dar nu mai mult decât realizarea faptului că, în vreme ce multe buzunare se umplu cu tot felul de șpăgi care drenează bugetul României de prea mulți bani, noi, cetățenii României și nevoile noastre de bază garantate de Constituție, suntem mereu pe ultima poziție în lista priorităților acelora care le dăm votul la fiecare 4 sau 5 ani.

Vom merge la vot Duminica viitoare și ne vom face datoria ca de fiecare dată! Vă recomandăm să vă luați măsuri de precauție și să mergeți la vot! Rugămintea noastră este să vă informați înainte ce partide și oameni sunt responsabile de stadiul în care suntem, ce partide și oameni promit marea-cu-sarea de 30 de ani în vreme ce corupția a crescut din nou prin grija PSD și a Curții Constituționale, o instituție ce devine pe zi ce trece extrem de grijulie cu drepturile infractorilor. Creșterea cu peste 2.500% a încasărilor în Vama Nădlac după o anchetă DNA arată cam câți bani se scurg în buzunare private atâta vreme cât o bună parte din politicieni acceptă și susțin aceste lucruri. Acela este doar un caz și imaginați-vă despre ce sume este vorba la nivelul țării!

Uitați-vă bine la ce fac acei politicieni care vă cer votul și nu la ceea ce spun! Vedem cu toții ce s-a ales din toate promisiunile pe care vi le-au făcut.

La mulți ani România! Fă-te bine, te rugăm!

1 Comment

Post A Comment

4 × three =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.